Născut în 6 mai 1909 în comuna Urseni – judeţul Timiş, în familia unor muncitori agricoli lipsiţi de pământ, rămas orfan în urma decesului tatălui în 1918 într-un lagăr de prizonieri de război, Gheorghe SAVII cunoaşte din fragedă copilărie condiţiile grele de viaţă.
După terminarea celor 6 clase primare în satul natal, se angajează ca muncitor zilier la întreţinerea căii ferate şi apoi ucenic la Atelierele C.F.R. Timişoara, unde urmează în paralel şi şcoala profesională pe care o absolvă cu rezultate foarte bune în 1927, obţinând calificarea în meseria de montator locomotive.
Dornic de a-şi lărgi orizontul de cunoştinţe, în perioada 1938-1942 devine student al Facultăţii de Mecanică din Timişoara.
Rezultatele obţinute au atestat o temeinică pregătire profesională, teoretică şi practică, reale calităţi de organizator şi, drept urmare, i se încredinţează succesiv mai multe funcţii de conducere ca: subşef de secţie, şef de serviciu, subdirector, inginer şef la Atelierele C.F.R. Timişoara şi, mai apoi, director tehnic al Atelierelor C.F.R. din Iaşi şi, ulterior, a Atelierelor C.F.R. din Timişoara.
Pe lângă activitatea specifică de conducere, inginerul Gheorghe SAVII are multe preocupări tehnice soldate cu rezultate deosebite, materializate în importante economii materiale însoţite de o creştere substanţială a calităţii lucrărilor executate.
Vocaţia sa de dascăl şi-o manifestă însă mai de timpuriu. Încă din 1937 funcţionează ca profesor suplinitor la Şcoala de elevi meseriaşi de pe lângă Atelierele C.F.R. Timişoara, iar din 1942 până în 1948, ca profesor titular la aceeaşi unitate şcolară, predând mai multe discipline cu caracter tehnic: Tehnologie mecanică, Mecanică şi Rezistenţa materialelor, Material rulant şi altele.
Activitatea didactică în învăţământul superior a început-o în anul IV de studenţie, ca preparator onorific, apoi ca asistent suplinitor în cadrul Catedrei de Rezistenţa materialelor. Dovedind o foarte bună pregătire, reale calităţi de cadru didactic universitar, în 1948, după reforma învăţământului, este promovat Conferenţiar, iar din 1963 ca Profesor universitar.
Disciplina tehnică care l-a consacrat ca pe unul dintre specialiştii de frunte din ţară este Tehnologia Construcţiilor de Maşini. In fapt este iniţiatorul înfiinţării la Timişoara a secţiei cu acelaşi nume, secţie care, datorită activităţii colectivului condus cu pasiune, competenţă şi fermitate de Prof. univ. emerit dr. ing. Gheorghe SAVII, reuşeşte să o afirme ca una din cele mai reprezentative din ţară.
Preocupările sale pentru pregătirea şi documentarea tehnologică a viitorilor ingineri s-au concretizat în redactarea a numeroase cărţi şi cursuri universitare, între care se disting: Tehnologia construcţiilor de maşini, Manualul inginerului tehnolog, Flexibilitatea în fabricaţia maşinilor, Polideservirea, Laseri-Aplicaţii în producţie.
Anul 1967 marchează apariţia primului curs de Tehnologia construcţiilor de maşini pe plan naţional, curs coordonat de profesorul Gherghe SAVII, autor a 16 din cele 21 de capitole ale lucrării.
Activitatea ştiinţifică desfăşurată de profesorul Gheorghe SAVII se regăseşte în zecile de contracte de cercetare încheiate cu partenerii din industrie, precum şi în studiile ştiinţifice şi tehnice materializate în peste 200 de lucrări publicate în buletine ştiinţifice şi reviste de specialitate. In privinţa cercetării ştiinţifice desfăşurate în domeniul tehnologiilor de fabricaţie, profesorul Gheorghe SAVII a avut un merit deosebit în coordonarea activităţilor de concepţie şi execuţie în atelierul catedrei a numeroase prototipuri şi modele experimentale de maşini care au fost în majoritatea lor premiere pe plan naţional.
Multe din aceste prototipuri au marcat începutul unor dezvoltări în industrie de către întreprinderi ca Electrotimiş, Elba, IAEM, Eltim.
In calitate de conducător de doctorat a contribuit la finalizarea a 25 de teze de doctorat în domeniul Tehnologiei Construcţiilor de Maşini, iar la alte 4 teze de doctorat a fost coordonator în cotutelă.
După pensionarea la limită de vârstă, în 1974, drept răsplată binemeritată a vastei activităţi dedicată progresului şcolii, i s-a decernat înaltul titlu de “Profesor universitar emerit“ şi a rămas la catedră în calitate de profesor consultant. In această calitate a continuat activitatea ştiinţifică, conducând cu competenţă un important număr de doctoranzi în specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini sau participând ca referent în comisii de susţinere a unor teze de doctorat în aproape toate centrele universitare de tradiţie din ţară.
A îndrăgit sportul şi a militat pentru ridicarea nivelului performanţelor sportive, îndeplinind cu pasiune funcţiile de preşedinte al Clubului Sportiv C.F.R. Timişoara şi apoi al Clubului Sportiv al Politehnicii, precum şi al Centrului de cercetare ştiinţifică în domeniul sportului.
Pentru activitatea sa neobosită, pentru rezultatele remarcabile pe care le-a obţinut, a fost distins cu mai multe ordine şi medalii cum ar fi: Ordinul muncii clasa a II-a şi a III-a, Meritul Sportiv, Medalia muncii.
A fost printre cei care au contribuit hotărâtor la formarea în universitate a spiritului care-l evoca Regele Ferdinand I la înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara: “NU ZIDURILE FAC O ŞCOALĂ, CI SPIRITUL CARE DOMNEŞTE ÎNTR’ÎNSA”.
Acest spirit există prin oamenii care, la Catedra de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, creată şi susţinută de Profesorul Emerit Doctor Inginer Gheorghe SAVII, au muncit şi continuă să muncească în acest colectiv.
