Revista

Stimate Domnule
Prof.dr.ing. Marin Trușculescu

Membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România


S-au împlinit 12 ani de când conduceți destinele Filialei Timișoara a Academiei de Științe Tehnice din România, filială înființată din inițiativa și cu generoasa D-voastră strădanie.

Această acțiune nu a fost una facilă, Filiala Timișoara a ASTR fiind prima de acest gen din țară. A fost o activitate de pionierat, deschizătoare de noi drumuri, întrucât a implicat dezvoltarea suportului de regulamente asociat și aprobarea acestuia de către Prezidiul ASTR.

În continuare, de-a lungul timpului, este bine cunoscută și în același timp apreciată, relația D-voastră pro-activă cu conducerea ASTR de la București, relație girată de personalitatea D-voastră, de tenacitatea și fermitatea care vă caracterizează.

În toată această perioadă, V-ați manifestat ca un adevărat conducător, cu spirit de inițiativă, cu o viziune clară asupra viitorului, militând cu consecvență în direcția sporirii autonomiei filialei noastre.

Ați condus destinele Filialei Timișoara în condiții ostile, într-un context dificil, specific societății românești actuale, care din nefericire, nu încurajează valorile și nu sprijină așa cum ar trebui dezvoltarea științifică inginerească. Cu toate acestea, la Timișoara s-au obținut rezultate admirabile, filiala noastră remarcându-se prin realizări deosebite, recunoscute la nivelul Conducerii Centrale a ASTR.


Domnule Președinte,

La acest moment de bilanț, noi, membrii Filialei Timișoara a ASTR, Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi personal și mai ales pentru Filiala Timișoara a Academiei de Științe Tehnice din România.

În semn de omagiu și, în același timp, de profundă recunoștință pentru întreaga D-voastră activitate desfășurată în fruntea filialei,

Biroul Filialei Timișoara a hotărât să Vă confere titlul de


PREȘEDITE DE ONOARE
al Filialei Timișoara a Academiei de Științe Tehnice din România.


Cu acest prilej, Vă felicităm și Vă dorim multă sănătate, o viață lungă și împlinită, în deplină concordanță cu așteptările D-voastră.




Cu deosebită considerație,
Biroul Filialei Timișoara a ASTR

Timișoara, 8 mai 2013