Revista

Prof.Dr.ing.DHC. Francisc Viliam Kovacs
(1929-2009)

Prof. Francisc Viliam Kovacs s-a născut la 26 noiembrie 1929, la Timişoara.

A manifestat calităţi şi capacităţi intelectuale deosebite încă din tinereţe. A urmat cursurile Liceului Particular Piarist din Timişoara între anii 1940 – 1948, fiind an de an premiantul clasei, a fost clasificat primul la examenul de bacalaureat în sesiunea de vară 1948. Absolvirea unui liceu cu tradiţie şi înclinaţia pentru studiu a Prof. Kovacs i-a permis atingerea unui nivel de cultură generală amplu, multilateral, care i-a facilitat ajungerea în mod treptat, la o remarcabilă gândire sistematică.

În toamna anului 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Timişoara, ca „şef de an”. Urmează specializările Mecanoenergetică şi Material Rulant (locomotive) şi susţine Examenul de Stat după 4 ½ ani de studiu în februarie 1953, obţinând Diploma de Merit de Inginer Mecanic.

Calităţile profesionale deosebite dovedite de Prof. Kovacs încă în anii studenţiei au dus la obţinerea unei Burse Republicane, apoi numirea sa din 17.11.1951 – student fiind în anul IV – ca şi preparator retribuit la Catedra de Organe de Maşini şi Mecanisme. Este avansat asistent din 01.10.1952 şi şef de lucrări de la 01.10.1953 la disciplina Teoria Mecanismelor. În anul 1953 mai lucrează câteva luni la Uzinele “Flamura Roşie” Arad (ASTRA Vagoane).

În februarie 1963 câştigă un concurs pentru ocuparea postului de conferenţiar la disciplina Teoria Mecanismelor, iar în februarie 1971, concursul pentru ocuparea postului de profesor universitar la aceeaşi disciplină.

În decembrie 1970 a fost numit Sef al Catedrei de Organe de Maşini şi Mecanisme de la Timişoara, funcţie pe care a deţinut-o până la pensionarea sa la 01.10.1995, cu o întrerupere între ani 1976 – 1984, când a ocupat funcţia de Decan al Facultăţii de Mecanică.

Prof. Kovacs a avut o întreagă, multilaterală şi fructuoasă activitate de cercetare ştiinţifică. A publicat în edituri de prestigiu 16 cărţi, 20 de cărţi pentru uzul studenţilor, 270 articole ştiinţifice în reviste de specialitate şi în volumele unor manifestări ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, a avut 22 de invenţii şi inovaţii înregistrate şi a participat la rezolvarea a 62 de teme de cercetare pe bază de contract, respectiv granturi, în majoritatea cazurilor ca şi responsabil de colectiv de cercetare.

La începutul activităţii sale universitare, s-a preocupat de geometria şi durabilitatea roţilor dinţate, corelaţia dintre acestea. Lucrările sale în acest domeniu au fost distinse cu un Premiu al Ministerului Învăţământului în anul 1966. la începutul anilor 1960, a început să se preocupe de sinteza mecanismelor, domeniu în care îşi elaborează teza de doctorat cu titlul “Contribuţii la elaborarea unei metode unitare de sinteză a mecanismelor”, pe care o susţine fără conducător ştiinţific, dar în faţa unei comisii de personalităţi de excepţie la Timişoara, în septembrie 1969. În cadrul tezei, se introduce noţiunea originală de “conexiune”, adevărată „cărămidă de bază” în construcţia oricărui mecanism. Sinteza mecanismelor bazată pe conexiune este calea prin care se realizează caracterul unitar amintit, idee dezvoltată ulterior şi în alte lucrări, printre altele şi în dizertaţia cu titlul “Folosirea noţiuni de „conexiune” în Teoria Mecanismelor şi Robotică elaborată cu ocazia acordării titlului ştiinţific Dr.h.c. la Universitatea din Craiova.

La îndemnul Acad. Anton Ioan pe atunci Rector al Institutului Politehnic “Traian Vuia”, Prof. Kovacs a început să se ocupe din 1979 de Robotică. După 1980, Prof. Kovacs a predat mai multe discipline la profilul Robotică, fiind unul dintre deschizătorii de drum a predării acestui modern domeniu de ştiinţă în România.

În domeniul Roboticii, Prof. Kovacs a obţinut rezultate importante în cercetarea teoretică, a organizat începând din anul 1979 şi condus împreună cu Prof. Mureşan, Decanul de atunci al Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara un puternic colectiv de Cercetare – Proiectare Multidisciplinar, împreună cu care a obţinut numeroase rezultate de cercetare aplicativă şi a organizat şi înfiinţat în 1990, împreună cu regretatul Prof. Pelecudi de la Universitatea “Politehnica” Bucureşti, Societatea de Robotică din România, al cărei preşedinte de onoare a rămas până la sfârşitul vieţii.

Ca urmare a activităţii Colectivului de Cercetare – Proiectare Multidisciplinar de Robotică, condus de Prof. Kovacs, s-au realizat primul robot industrial românesc REMT-1 şi prima celulă de fabricaţie flexibilă robotizată, pentru prelucrarea prin aşchiere a arborilor motoarelor electrice (în 1982, rezultate distinse cu premiul “Traian Vuia” al Academiei Române), 12 alte tipuri de roboţi şi manipulatoare sincrone – 2 premiate la TIB cu medalia de aur (1987 şi 1988), şi 7 sisteme de fabricaţie flexibilă robotizate.

În planul contribuţiilor teoretice, Prof Kovacs a elaborat o originală metodă de optimizare a roboţilor, bazată pe calculul aproximativ iterativ al performanţelor dinamice ale acestora, precum şi o metodă de optimizare a sintezei sistemelor de fabricaţie flexibilă robotizate, iar începând cu anul 2000 a introdus noţiunea de perechi de sisteme de referinţă (PeSiR), mijloc de modelare matematică a sistemelor mecanice, a proceselor tehnologice bazate pe mişcări relative şi chiar şi a unor sisteme economice.

Prof. Kovacs a fost fondatorul învăţământului superior tehnic de Robotică la Universitatea “Politehnica” din Timişoara şi în alte centre universitare din ţară. Încă din anii ’80 a început să predea la Facultatea de Mecanică din Timişoara un curs facultativ de Robotică. Ulterior, a fost iniţiatorul specializării absolvenţilor în domeniul roboticii prin susţinerea de cursuri postuniversitare de robotică, pentru început la Timişoara, apoi şi la Arad şi Oradea. În anul 1990 s-a înfiinţat l-a Facultatea de Mecanică din Timişoara secţia de specializare “Roboţi Industriali” cu predare în limba română, iar în 1992 o altă secţie cu predare în limba germană. Numeroase cursuri care s-au predat şi se predau la aceste secţii l-au avut ca titular pe Prof. Kovacs. El a mai predat cursuri cu specific de Robotică, după 1995 şi la Universitatea din Oradea, Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad şi Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa. A fost autorul a numeroase cărţi de Robotică (inclusiv la prima carte apărută în ţară pe acest domeniu şi anume “Manipulatoare, roboţi şi aplicaţiile lor industriale”, 1982).

O preocupare deosebită a avut şi o are Prof. Kovacs pentru pregătirea ştiinţifică a tinerilor specialişti prin doctorat. Dânsul a condus 30 de ani doctorate, în specializarea Mecanisme (Organe de Maşini) din anul 1974 până in anul 1984, de când a condus doctorate în specializarea “Roboţi Industriali”. Până în prezent, 35 de ingineri şi-au susţinut tezele de doctorat sub conducerea sa (inclusiv un cetăţean german, absolvent al Universităţii Tehnice Munchen).

Activitatea ştiinţifică şi universitară a Prof. Kovacs a fost apreciată prin acordarea a numeroase premii, distincţii, decoraţii, titluri şi diplome, de către instituţii din ţară şi de peste hotare. Astfel a fost distins cu: Premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, Premiul “Traian Vuia” al Academiei Române, Ordinul Muncii clasa a II-a, distincţia “Om Internaţional al Anului 1998-1999” acordat de Centrul Internaţional de Biografie, Cambridge, Anglia, titlul ştiinţific de Dr.h.c. acordat de Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea si Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, titlul de membru de onoare al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, Diplome de Excelenţă acordate de Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa şi de Institutul de Mecanică Fină Bucureşti.

Prof. Kovacs a fost membru de onoare a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, dintre care amintim Federaţia Internaţională de Robotică, Federaţia pentru Teoria Maşinilor şi Mecanismelor, Corporaţia Publică a Academiei Ungare de Stiinţă, etc., cât şi colegiile ştiinţifice a mai multor reviste de specialitate din ţară, şi de peste hotare.

Prof.dr.ing. Inocenţiu Maniu
Conf.dr.ing. Iosif Cărăbaş