Revista

NOUĂ DECENII AI CITADELEI
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI TEHNIC SUPERIOR
DIN TIMIȘOARA


Condițiile economice ale vestului României și mințile luminate ale intelectualilor zonei au favorizat condițiile organizării învățământului tehnic superior prin înființarea în anul 1920 a Școlii Politehnice din Timișoara.

Nouă decenii de activitate reprezintă o perioadă scurtă în viața unei instituții de învățământ superior, dar poate constitui o fereastră deschisă spre lumea care o pregătește pentru viitor. Trecutul Școlii Politehnice din Timișoara trebuie apreciat cu multă atenție, iar părțile pozitive să fie aplicabile prezentului și modernității, fără discontinuități sau orientări pe căi greșite.

Încă din primii ani, Școala Politehnică din Timișoara, citadelă a învățământului tehnic superior în zona de vest a țării, a militat pentru:

La aceste deziderate au aderat și formele de organizare ale învățământului tehnic superior din Timișoara, corelate cu imperativele vremii.

Și Școala Politehnică din Timișoara (1920-1948), Institutul Politehnic din Timișoara (1948-1970), Institutul Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara (1970 – 1990), Universitatea Tehnică din Timișoara (1990-1995) și Universitatea “Politehnica” din Timișoara (1995 – prezent) au aderat și s-au străduit să dea viață acestor deziderate, preluând ce a fost bun în trecut și desăvârșind pregătirea inginerească pentru prezent, dar și pentru viitorul societății, tinzând spre perfecționarea activității didactice și de cercetare științifică și tehnică.

Inginerii formați la Universitatea “Politehnica” din Timișoara au fost și sunt prezenți prin activitatea lor creativă, prin abilitatea tehnică, prin imaginație și inteligență, la dezvoltarea societății noastre, fiind apreciați pe meridianele lumii ca o forță tehnică deosebit de activă și productivă.

Școlile de cercetare-dezvoltare, formate în cele nouă decenii de activitate politehnică, au deschis noi orizonturi în pregătirea multidisciplinară a viitorilor ingineri și au creat o simbioză cu mediul cultural, social, tehnologic, formându-i și pentru activitatea civică și de decizie.

Universitatea “Politehnica” din Timișoara împletește în mod fericit teoria cu practica, dragostea pentru adevăr cu efortul de a-l pune în valoare, în vederea revigorării economiei și industriei din țara noastră, pentru o viață mai bună a oamenilor săi.

Membrii filialei noastre, care practic fac parte și din corpul profesoral al universității, activează alături de semenii lor și-și aduc modesta contribuție la truda și mersul înainte al învățământului tehnic superior timișorean și la afirmarea Universității “Politehnica” din Timișoara în greaua și nobila sarcină de a oferi societății buni ingineri, dar și valoroși cetățeni, care să aducă bunăstarea societății noastre în plină prefacere.

Cu sentimente de admirație față de străduințele corpului profesoral de a realiza o instruire și o educare în spiritul novativ al etapei actuale față de activitatea de cercetare-dezvoltare și de creare a noi școli de cercetare, vă urăm din toată inima să fiți la înălțimea înaintașilor, să-i depășiți și să cuceriți noi trepte în dezvoltarea activității inginerești.

La aniversarea a nouă decenii de învățământ tehnic superior în Timișoara, membrii filialei noastre au deosebita onoare să adreseze calde felicitări și urări de prosperitate și succese corpului profesoral, studenților și întregului personal al Universității “Politehnica” din Timișoara, care se bucură de un binemeritat prestigiu național și internațional.

Să fructificați trecutul, să faceți prezentul mai adecvat noii etape de dezvoltare a societății și să nu uitați viitorul cu sarcinile lui deosebite.


Crească și înflorească Universitatea “Politehnica” din Timișoara!



Prof.dr.ing. Marin Trușculescu

Membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România

Președintele Filialei Timișoara a ASTR